masca

 

    Poveste vesela 

    Perioada asta de sarbatori incepe sa ma calce pe nervi si iar
trebuie sa apelez la resurse nebanuite de suportabilitate ca sa trec
peste. Cum evident vine Craciunul si trebuie sa fim mai buni, mai
iubitori, sa apreciem crengutele de brad, sa primim lumina sarbatorii
bla bla, din nou trebuie sa imi afisez zambetul inconstient pe fata si
sa ma fac ca nu observ toate neplacutele situatii asociate cu
anotimpul, de la personajele total antipatice si care te-au plicitisit
un an intreg care tin sa-ti ureze, sa-ti urasca, sa-ti urineze urari
lacrimogene pentru anul care vine si pana la conversatiile stupide de sezon care incep cu "ce faci de Craciun/Revelion?"; de la aglomeratiile
de pe strazi la cele din
hiper-marketuri; de la trilurile suav-racnite ale colindatorilor din
tramvai la
difuzoarele pline de colinde americanizate din magazine, patinoare,
gari, autogari; de la avalansa de promotii ametitoare si inselatoare la
noianul de reclame cu mosi grasi cu barba alba, indiferent de produs.
Urmeaza "advertising profesionist" din partea profetilor din
publicitatea romaneasca cu Mosu’ la prezervative si detergent inalbitor
si a fost acoperita toata gama.

    Si ca tot am adus vorba de fitze, sarbatori si oameni ce de
mult nu-si mai vad lungul nasului si nu-si amintesc de veceul din
fundul curtii de unde-au plecat, am fost, märe, ca un corporatist ce se
respecta, la noua senzatie ce s-a incetatenit in Romania, noul obicei
traditional importat din afara: Christmas Party-ul, fatä!!! Daaaa,
petrecere de Craciun pentru angajati, din partea maretei firme care-i
sclavageste tot anul! Lucrez, in cazul in care n-am mai specificat asta
pana acum, cu fisa postului de "sclav pe plantatie" la – cum le place
lor sa-si zica – "angajatorul anului 2007", firma de mare staif, se
promoveaza cu imagini de Hagi, Ilie Nastase etc., anunta sute de
milioane de euro profit anual, cresterea activelor cu jdemii la suta,
cote de piata de zeci de puncte procentuale, increderea imensa din
partea clientilor, premii internationale de profil scoase si bagate in
ochi la chioru’ de angajat care nu e in stare sa vada si sa aprecieze!
Si ce folos, ca aceasta mare scula din dotare nu e, fata mare, -n stare
de o prima de Craciun, de vreuna de performanta si alte asemenea care
se mai importa din afara o data cu frazele pompoase, sforaitoare si
bune de afisat pe site-uri si in reclame menite sa aduca, in avaritia
si obsesia lor continua dupa bani, si mai multi clienti buni de
fraierit si de luat si ultimul sfant de la ei. 

    Da, e vorba de un mare cacat de institutie financiar-bancara
ce inainte ar fi purtat numele de "camatarie", institutie atat de
profesionista si bine organizata incat, in scopul de a isi atinge
obiectivele impuse, le baga pe gat clientilor, atunci cand ii pacalesc
sa contracteze un credit, si o hartie printre alea de semnat prin care
se trezesc oamenii cu scrisoare acasa prin care li se multumeste ca au
aderat la fondul lor de pensie sau ca au devenit posesorii unui nou tip
de card etc. Deci la petrecerea respectiva aveam toate sansele sa
intalnesc toti hulpavii astia nesanatosi si fara pic de constiinta si
mila fata de clientii la a caror dispozitie se presupune ca ar fi,
exact genul de oameni care ar lua si camasa de pe tine daca n-ai fi
atent, ca mai apoi sa se intalneasca la sfarsit de an cu toti cei din
teapa lor si sa-si povesteasca intre ei ispravile.

   Asa ca m-am dus, hotarat sa nu stationez mai mult de o ora, cat
imi impusesem limita maxima de suportabilitate. Si erau ei, acolo, in
hotel de fite, in inima targului, tot tacamul de aere si mirosuri
rafinate specifice, cu portari la intrare, cu dom’soare care te iau cu
"buna seara", cu garderoba, cu mancarea obisnuita, niste bucate in
miniatura, facute parca pentru pitici fara pofta de mancare dar care
costau in mod normal mai mult decat salariul meu pe o luna si din care
evident ca se infruptau nesatulii. Prin "nesatulii" am descris intreaga
gloata de penibilosi, compusa din sefi mai mari, usor de recunoscut
dupa costumele mai scumpe, cheliile mai pronuntate, privirile
superioare si implinite; apoi sefuletii mai mici, cu chelii in
desavarsire, costume mai ponosite, gesturi mai taranesti si capete mai
aplecate, zambete mai lingusitoare; femei, femeiusti, dame de companie
si alte asemenea vopsite si cu sutienele scoase la vedere, cu rochii
de  seara, bijuterii chicioase pe care le vedeam si eu, care de obicei
nu observ nici ce culoare are carpeta cand merg undeva, apoi vin vacile
batrane, zgripturoaicele scortoase care se scuturau pe muzica marelui
invitat, baiatul ala tuns cu ciobul care scoate hit-uri cantand de la
coada la cap, cu care isi faceau poze pitipoancele, ca e mare lucru din
cate am inteles sa fii in aceeasi incapere cu el. In fine, s-a putut
remarca toata pleiada asta atat de scarboasa venita in speranta, asa
cum am auzit de la director, de a aparea in marile reviste de high-life
(sa lesin cand zic asta, nu altceva) existente in Romania, ca si in
anii trecuti, la rubrici gen "party-ul anului" si alte asemenea
penalitati.

    Ia uite, frate, unde am ajuns, sa fiu in high-life-ul
bucurestean, ma lasi? Si castig sigur mai putin decat baiatul care imi
dadea bautura, am mai putine beneficii decat fata de la receptie si
sunt sigur chinuit mai mult decat umerasul cu numar pe care mi l-au dat
la garderoba si pe care l-am returnat dupa o ora de suportabilitate.
Iesit afara, trag aer rece si jegos de Bucuresti in piept si ma intorc
la ale mele zilnice autobuze, strazi neasfaltate si cersetori cantatori
ca instalatiile de pom!

 

    Poveste trista 

     La doar cateva zile distanta, am fost cu directorul
departamentului si doi colegi sa impartim niste cadouri, haine, mancare
si jucarii stranse din donatii facute tot de noi la o casa de copii din
fundul Berceniului, in jos pe soseaua Oltenitei, intr-un loc uitat de
lume, spre marginea Bucurestiului, amenajata intr-un fost sediu PNL
abandonat, intre niste blocuri vechi si ponosite ce au scapat de vopsit
si restaurat vreme de cateva decenii bune. Am intrat printr-o curte
mica interioara ce continea cateva sarme pe care erau intinse niste
haine zdrentuite la uscat, resturi de mobilier vechi si cateva
cauciucuri aruncate de spalatoria de masini de langa. Au venit cativa
copii sa ne-ajute sa caram sacii inauntru, cei mai mari fiind pustani
de 14-15 ani cu haine roase, ne-au dus in niste holuri stramte si
murdare pana intr-o incapere unde doua femei invatau cateva fetite de
8-9 ani sa cante colinde dupa niste foi avute in fata. Ma uitam, stiau
sa citeasca si chiar foarte bine, in incaperea aia era cald, soba isi
facea treaba si copiii se uitau la noi cu sclipirea cunoscuta a
privirii unui copil atunci cand primeste un cadou, deloc uimiti, cine
stie cati altii ca noi mai venisera pe acolo in anii trecuti, tot
facand mici gesturi caritabile care nu-i ajutau prea mult, dar macar le
faceau anumite perioade sa para mai suportabile. Una dintre femeile
care se ocupau de locul ala, mai degraba o fata probabil netrecuta de
25 de ani ne-a prezentat ce mai era de prezentat, si
anume cateva camere despartite intre ele prin pereti falsi ce nu se
intindeau pana in tavan, adapostitoare de cateva paturi si dulapuri de
haine. Ne-a povestit despre un bebelus de 3 saptamani cu probleme de
respiratie, nu am inteles prea bine despre ce era vorba, fiind prea
uimit de ce vedeam in jur, o colega a promis ca incearca sa-i gaseasca
un sirop, au urmat apoi alte cateva cuvinte despre locatia respectiva
si planurile pe viitor care se faceau….

    Dracu, am plecat toti de-acolo cu mintea in alta parte, in
masina n-a scos nimeni niciun cuvant timp de vreo 10 minute, ne uitam
in gol si nu mai stiam ce sa spunem… Si in drumul inapoi treceam iar
prin centru, pe langa magazinele luxoase de pe Magheru, pe langa
hoteluri, pe langa viata… Gustul amar mi-a ramas pe buze toata ziua,
seara m-am culcat cu imaginea in minte si cu scarba resimtita fata de
diferenta asta imensa pe care am trait-o in doar cateva zile, zidul
dintre mizeria, saracia si speranta care licarea in ochii unor oropsiti
si luminile, grandomania si lipsa de omenie a unei parti a societatii
de care cu siguranta m-as putea lipsi. Anotimp al cumparaturilor, al
cadourilor, al bucuriei, al fericirii… pe dracu’!